Miercuri, 20 octombrie, s-a votat. Timp de o oră, cei 82 de elevi prezenţi au făcut coadă la uşa clasei în care se ţineau alegerile. La început nerăbdători să-şi exprime şi ei votul, exerciţiu util ca viitori cetăţeni cu drepturi depline ai acestei ţări, apoi şi mai nerăbdători să afle rezultatele.
Trei eleve s-au înscris în cursa pentru preşedinţia Consiliului elevilor din Şcoala Cenei. În ordine alfabetică acestea au fost: Baier Karine, din clasa a VIII-a, Someşan Georgeana, tot din clasa a VIII-a, şi Todorov Alisa, din clasa a VI-a. Înscrierile s-au făcut cu o săptămână înainte, iar dosarele fiecăreia dintre candidate a fost preluat şi verificat de o comisie formată din cadre didactice.
După o campanie electorală destul de susţinută, în care cele trei candidate s-au întrecut în încercarea de a se prezenta pe sine colegilor lor, dar şi ideile şi planurile pe care fiecare le propunea ca viitor preşedinte, au urmat alegerile. Aceeaşi comisie, formată din prof. Vălcăneanţ Svetlana, director şi preşedinte, prof. Gagea Mariana, membru, Muntean Dănuţ, membru, şi Voicu Florentina, director edudativ, a pregătit sala în care urma să se ţină votarea, punând la dispoziţia elevilor votanţi buletine de vot şi o urnă sigilată. Totodată, din rândul elevilor au fost desemnaţi ca observatori patru elevi, câte unul din fiecare clasă.
La vot au participat un număr de 82 de elevi. Toate voturile au fost valide, iar în urma numărării lor a fost desemnată câştigătoare Todorov Alisa, cu 49 de voturi, urmată de Baier Karine cu 32.
Iată şi candidatele:
Todorov Alisa Tania
Vârsta: 12 ani
Baier Karine
Vârsta: 14 ani
Someşan Georgeana
Vârsta: 14 ani